Cat de vizibili sunt asiguratorii in mediul online?

In noiembrie, vizibilitatea online a asigurarilor a scazut in presa, dar a crescut pe bloguri si forumuri, arata topul lunar al celor mai vizibile branduri pe Facebook realizat de fbMonitor, platforma de monitorizare si analiza a companiei TreeWorks. Astfel, sectorul asigurarilor a generat in luna noiembrie a acestui an peste 1.400 de aparitii in online, cu aproape 9% mai mult ca in luna octombrie, si peste 3.100.000 de vizualizari ("viewership"). Vizibilitatea sectorului a scazut cu 2% in presa online dar a crescut cu 51% pe bloguri si forumuri, respectiv cu 24% in retelele sociale.

Topul vizibilitatii brandurilor de asigurari in online, in functie de expresiile folosite de utilizatori pe toate canalele utilizate, este condus, in noiembrie, de catre ASTRA Asigurari, RCA Ieftin si ASIROM.

Asigurarile "au" 300.000 de fani pe Facebook 

Numarul fanilor de pe Facebook ai paginilor brandurilor de asigurari a ramas constant, la aproape 300.000, insa numarul de fani activi a scazut cu peste 46%. Comentariile postate pe paginile asiguratorilor in luna noiembrie au scazut cu 73%, share-urile s-au redus cu 32%, iar like-urile, cu 27%, arata analiza fbMonitor.

Postarile asiguratorilor pe paginile proprii au scazut cu 11% fata de luna precedenta, fiind publicate cu 36% mai putine status-uri si cu 11% mai putine fotografii. In schimb, a crescut cu 61% numarul de link-uri postate si cu 42% numarul de videoclipuri.

ASIROM, GENERALI Asigurari si RCA Ieftin conduc in topul celor mai importante pagini ale brandurilor de asigurari in functie de numarul de "people talking about this" (n.r. "oameni care vorbesc despre acest subiect"), calculat de Facebook, si in functie de numarul total al activitatilor fanilor de pe pagina, calculat de fbMonitor. Cele mai de succes postari vin din partea GENERALI Asigurari si BCR Asigurari de Viata VIG, conform studiului citat.
Pe Facebook activeaza 6,6 milioane de romani 

Numarul utilizatorilor romani ai retelei de socializare Facebook a ajuns, in prezent, la 6,6 milioane, arata datele cuantificate de facebrands.ro, conform AGERPRES. Cei mai multi utilizatori provin din Bucuresti - aproape 1,4 milioane persoane (22,3% din total), urmati de cei din Cluj-Napoca (240.040 persoane, 3,83%) si din Iasi (240.000 persoane, 3,83%). 

Persoanele cu varste cuprinse intre 25-34 de ani (30,2% din total) detin suprematia la capitolul accesarii cu frecventa ridicata a Facebook, pe locurile urmatoare situandu-se persoanele cu varste intre 18-24 de ani (28,5%) si cele intre 35 si 44 de ani (16,8%).

Comparand aceste date cu cifrele publicate de fbMonitor, se constata ca in momentul de fata, doar 4,5% dintre cei peste 6 milioane de utilizatori romani care activeaza pe reteaua de socializare Facebook se numara printre fanii brandurilor de asigurari. In aceste conditii, potentialul pentru dezvoltarea asiguratorilor in social media ramane unul important.

Sunt asiguratorii preocupati de retelele sociale?

Doar 40% dintre companiile de asigurare raspund activ la solicitarile clientilor transmise prin platformele de retele sociale, arata un studiu la care au participat 50 de asiguratori din Marea Britanie - o piata de asigurari matura prin comparatie cu Romania. Conform cercetarii, peste 50% dintre companii nu au desemnat o persoana care sa se ocupe de solicitarile venite prin canalele digitale, in timp ce peste o treime dintre respondenti (36%) considera ca si-ar putea imbunatati modalitatea de a raspunde la cererile clientilor transmise prin social media.

Un alt studiu, realizat recent de E&Y la nivel global, la care au participat 100 de companii, indica faptul ca asiguratorii nu sunt inca pregatiti pentru a obtine avantajele oferite de mediul digital. Aproape 80% din companiile de asigurari nu se percep drept lideri digitali si inca "invata sa foloseasca capacitatile digitale pentru a obtine un avantaj competitiv". Doar 5% din managementul de top din industria asigurarilor foloseste Facebook sau Twitter. Per ansamblu, rezultatele EY arata ca asiguratorii percep digitalul drept un factor important, dar au ramas mult in urma in ceea ce priveste dezvoltarea pe acest segment. Astfel, adaptarea la tehnologia digitala devine una dintre provocarile industriei de asigurari globale. Asiguratorii trebuie insa sa faca eforturi in aceasta directie si, mai ales, sa "prinda valul" telefoanelor mobile si al social media, pentru ca cifrele indica o "explozie" intr-un timp relativ scurt.

Sursa: 1asig.ro

 

Calculator
preţuri asigurăriCalculeaza pret