Sever GEORGESCU: Cazul Galati arata cate aspecte noi pot aparea in asigurari
Regiunea Vrancea reprezinta principalul punct seismic din Romania, iar un cutremur cu magnitudine mare care ar putea avea loc in aceasta zona ar afecta o parte semnificativa din teritoriul tarii. "Romania este o tara membra UE cu o seismicitate unica in Europa prin prezenta sursei Vrancea, care poate produce un impact direct si indirect cu caracter de dezastru national, la scara a peste 50% din teritoriu, deoarece va afecta zone si localitati care produc o pondere importanta din PIB", a punctat Emil-Sever GEORGESCU, Director Stiintific Constructii INCD URBAN-INCERC, in cadrul ICAR 2013.
De asemenea, la un singur eveniment de mare magnitudine se vor produce efecte transfrontaliere foarte importante in Republica Moldova, Ucraina si Bulgaria, la fel ca in 1940 si 1977.
"Datele statistice privind repartitia pe zone seismice a populatiei urbane arata ca circa 35% din totalul populatiei tarii, respectiv peste 66% din populatia urbana a tarii este expusa cutremurelor de Vrancea in localitatile urbane din zona de actiune acestei surse, aproximativ 71% din populatia Romaniei este expusa si la diferitele potentiale de dezastre naturale si tehnologice. Expunerea la risc si riscul din marile aglomerari urbane sunt in crestere, ca urmare a efectului cumulativ al mai multor seisme, deteriorarii si imbatranirii materialelor", a adaugat Emil-Sever GEORGESCU.
Cu toate acestea, in afara unui cutremur de magnitudine mare, Romania este expusa si altor riscuri cu caracter catastrofic, in special cel al inundatiilor, dar si al alunecarilor de teren. Mai mult decat atat, roiul de cutremure din Galati atrage atentia asupra fenomenelor imposibil de anticipat care ar putea avea consecinte semnificative.
"Acest caz, inca in evolutie, ne arata cate aspecte noi pot sa apara in asigurari, cu sau fara un mare seism de Vrancea. Inundatiile din Galati s-au continuat cu un roi de cutremure - falii de cutremure care nu se mai miscasera de mult", a subliniat Emil-Sever GEORGESCU.
Activitatea seismica din zona Galati, identificata ca "roi seismic" (grupari de cutremure de magnitudini apropiate) a inceput pe 23 septembrie 2013. Peste 250 de cutremure s-au produs in zona pana in momentul de fata, conform ultimului raport al Institutului National de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, publicat pe 15 octombrie.
Sursa: 1asig.ro